LICA CHITCAN

This div will be replaced

Adrian Păunescu

Adrian Păunescu - viaţa unui mare poet

Adrian Păunescu a fost poet, publicist şi politician român, dar este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra. A fost unul din cei mai prolifici poeţi români contemporani. S-a născut în 20 iulie 1943, la Copăceni, plasa Bălţi, judeţul Bălţi, astăzi Republica Moldova, sub numele de Adrian Păun. A decedat la data de 5 noiembrie 2010 în Bucureşti, după o viaţă dedicată creaţiei.

Deşi născut în Basarabia, Păunescu şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bîrca, în judeţul Dolj. A absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Naţional Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru "activităţi anti-comuniste" de regimul stalinist de după 1945 şi din această cauză Păunescu a trebuit să aştepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti.

Păunescu a debutat ca poet în 1960. Din 1973 conduce revista Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut şi pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul Analfabeţii, publicat în 1980 în Flacăra).

După căderea comunismului, nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revisteiFlacăra, astfel că, în toamna anului 1990, fondează revista Totuşi iubirea. În calitate de publicist a mai condus ziarul Sportul românesc, o scurtă perioadă în 1999 şi a realizat emisiuni de fotbal la Antena 1.

Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Spre deosebire de alte personalităţi ale perioadei comuniste, Păunescu a promovat idei de stânga mai liberale, de inspiraţie occidentală. Relaţia lui Păunescu cu puterea comunistă poate fi considerată ca ambiguă, Păunescu manifestându-se nu ca un critic radical al sistemului sau al ideologiei. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor puterii politice şi a neajunsurilor economice. Păunescu a întreţinut relaţii strânse cu membri ai aparatelor comuniste de stat şi partid. După 1989, Păunescu este unul din puţinii care nu renegă complet ideologia socialistă, intrând rapid în Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdeţ.

Talentul său poetic a fost apreciat de mulţi critici literari importanţi. Astfel, Şerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră "ultimul mare poet social român".

Cărţi publicate

 

Ultrasentimente (1965, poezii, debut editorial)

Mieii primi (1966, poezii)

Fântâna somnambulă (1968, poezii)

Cărţile poştale ale morţii (1970, proză fantastică)

Aventurile extraordinare ale lui Hap şi Pap (1970, literatură pentru copii, cu ilustraţii de Constanţa Buzea, prima lui soţie)

Viaţa de excepţii (1971, antologie de poezii)

Sub semnul întrebării (1971, interviuri)

Istoria unei secunde (1971, poezii, trei ediţii, prima fiind arsă de cenzura de partid)

Lumea ca lume (1973, publicistică)

Repetabila povară (1974, poezii)

Pământul deocamdată (1976, poezii, două ediţii)

Poezii de până azi (1978, antologie de poezii, record mondial de tiraj pentru poezie, 155.000 exemplare, în colectia BPT, cu o prefaţă de Eugen Barbu şi o postfaţă de Şerban Cioculescu)

Sub semnul întrebării (1979, ediţie revăzută şi adăugită, interviuri)

Manifest pentru sănătatea pământului (1980, poezii)

Iubiţi-vă pe tunuri (1981, poezii)

De la Bârca la Viena şi înapoi (1981, reportaj, jurnal, cu ilustraţii de Andrei Păunescu)

Rezervaţia de zimbri (1982, poezii, cu ilustraţii de Ioana Păunescu)

Totuşi iubirea (1983, antologie de poezii)

Manifest pentru mileniul trei - volumul 1 (1984, antologie de poezii)

Manifest pentru mileniul trei - volumul 2 (1986, antologie de poezii, care conţine un capitol de poeme inedite şi unul de referinţe critice)

Locuri comune (1986, poezii)

Viaţa mea e un roman (1987, poezii)

Într-adevăr (1988, poezii, ilustrate de Andrei Paunescu)

Sunt un om liber (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piaţă, în septembrie 1989, de îndată ce a apărut şi a revenit printre cititori în martie 1990

Poezii cenzurate (1990, poezii, cu ilustraţii de Andrei Păunescu, două ediţii)

Romaniada (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)

Bieţi lampagii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)

Noaptea marii beţii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)

Front fără învingători (1995, poezii)

Infracţiunea de a fi (1996, poezii, cu o prezentare şi o bibliografie de Andrei Păunescu)

Tragedia naţională (1997, poezii)

Deromânizarea României (1998, poezii)

Cartea Cărţilor de Poezie (1999, ediţia I, integrala poeziilor apărute în volume, şi un capitol de versuri inedite. Cartea cuprinde toate cărţile de versuri publicate de Adrian Păunescu, de la debutul din 1965, până în 1999. Pe cât s-a putut, autorul a reconstituit şi a oferit variantele adevărate ale poeziilor sale, pe care, în anumite cazuri, datorită cenzurii, le-a publicat, în volumele sale, cu titluri sau versuri schimbate)

Meserie mizarabilă, sufletul (2000, poezii)

Măştile însîngerate (2001, proze)

Nemuritor la zidul morţii (2001, poezii)

Până la capăt (2002, poezii)

Liber să sufăr (2003, poezii)

Din doi în doi (2003, poezii)

Eminamente (2003, poezii)

Cartea Cărţilor de Poezie (2003, ediţie revăzută, adăugită şi actualizată)

Logica avalanşei (2005, poezii)

Antiprimăvara (2005, poezii)

Ninsoarea de adio (2005, poezii)

Un om pe nişte scări (2006, poezii)

De mamă şi de foaie verde (2006, poezii)

Copaci fără pădure (2006, poezii)

Vagabonzi pe plaiul mioritic (2007, poezii)

Rugă pentru părinţi (2007, poezii)

Încă viu (2008, poezii)

Libertatea de unică folosinţă (2009, poezii)

 

Cenaclul „Flacăra” - repere cronologice

17 septembrie 1973 - înfiinţează Cenaclul „Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care susţine, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie şi dialog, în faţa a mai mult de 6 milioane de spectatori.

Pe scena Cenaclului „Flacăra”, se lansează spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori.

În 1982, apare triplul album de discuri LP, „Cenaclul Flacăra în concert”, iar în 1983, este realizată, fără a putea fi cuprinse decât puţine filmări, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacăra - Te salut, generaţie în blugi”, interzisă imediat de autorităţi.

În urma unor incidente înregistrate la un concert al Cenaclului Flacăra la Ploieşti, activitatea cenaclului este interzisă până în 1990. Incidentele s-au datorat pe de-o parte condiţiilor meteo (furtună) care au făcut să fie oprit curentul electric pe Stadionul Petrolul, iar pe de altă parte faptului că unii participanţi au profitat de această ocazie şi au creat o busculadă, soldată, se pare cu victime. La acel moment incidentul a fost trecut sub tăcere de către autorităţile comuniste.

7 mai 1990 - înfiinţează Cenaclul „Totuşi iubirea”, pe Stadionul din Drobeta Turnu-Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Vişan şi al fotbalistului Ilie Balaci. În cei peste zece ani de activitate, noul cenaclu susţine concerte de mare succes, în ţară şi dincolo de actualele graniţe, în special la Chişinău. O parte din activitatea de excepţie a Cenaclului „Totuşi iubirea” (690 de manifestări, până la 25 mai 2000) se regăseşte în seria de casete audio şi video editate de Fundaţia Iubirea, între 1995 și 1999.

SURSA  http://www.interferente.ro/Viata-unui-mare-poet-Adrian-Paunescu.html

Adrian Paunescu POEZII

 La adio 

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară
Ştiai şi tu, plângeai şi tu
Şi-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.

Eu ţi-aş mai spune amănunte
Destinul de-aş putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Şi eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.

Nebun de alb 

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

Jur-împrejur, privelişti aberante,
Copii fragili ducând părinţii-n spate,
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Şi albatroşi venind spre zări uscate.

Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul
În fiecare margine a firii,
În podul palmei, dacă iau nisipul,
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

Te-aud în bătălii din vreme-n vreme,
Ostaşii gărzii tale ţi se-nchină,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon şi nume de regină.

Fiorul rece prin spinare-mi trece,
Când mi-amintesc cu gene-nlăcrimate
Că tu, de la etajul treisprezece,
Voiai să te arunci, să scapi de toate.

Dar tu-nţelegi, de fapt, că nu se cade
Să-ţi pui în cumpănă întreaga viaţă,
Că nu-s în joc abstractele rocade,
Ci sângele ce fierbe sau îngheaţă.

Neputincioasă, tristă şi frigidă,
Aşa ai fost şi apăreai senină,
Dar cel care-a ştiut să te deschidă
Nu-i fericit, ci îmbătat de vină.

De te lucram sârguincios cu dalta,
De te făceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astăzi eşti, o alta,
Pe care la căldură am trezit-o.

Lăsând ambiţiile de o parte,
Ne aruncăm în marea nemiloasă
Şi-mpreunaţi, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem, din sudoare, sfântă casă.

Pe urmă, vin ceilalţi să ne-o distrugă
Şi ochii tăi mă caută întruna
Şi eu înalţ nefericită rugă,
Purtând pe tâmple soarele şi luna.

Şi te iubesc cu milă şi cu groază,
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră, pentru veşnicie.

Adrian Păunescu - Totuşi iubirea
 

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Adrian Păunescu - Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

 

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

SURSA 

http://www.interferente.ro/Adrian-Paunescu-Ruga-pentru-parinti.html

Eveniment in lumea artistilor oneşteni

CUNUNIA ARTISTILOR PLASTICI FLORENTINA MARIŞ SI IONUŢ SAVIN
Oneşti - 5 noiembrie 2010